Patronii, nemulțumiți dacă sunt puși să acopere „gaura” din buget: falimente peste falimente

de: Alexandru Puiu
31 07. 2023

E posibil să asistăm la o creștere a taxelor și impozitelor plătite de firmele românești, în contextul în care Guvernul caută soluții rapide pentru a mai petici deficitul bugetar. Doar că majorarea poverii de pe umerii patronilor ne-ar putea aduce o catastrofă în sectorul privat.

Multe firme deja se confruntă cu probleme legate de buget și cu o criză de lichiditate, din cauza înăspririi condițiilor de creditare. Dacă statul va decide să devină mai agresiv cu fiscalitatea și să impună companiilor locale taxe și impozite mai mari decât cele din prezent, e posibil să asistăm la un val de firme închise.

Patronii vor pune lacătul pe ușă, dacă se măresc taxele și impozitele

Deși o majorare a poverii fiscale ar putea aduce pe moment mai mulți bani la buget, pe termen mediu și lung măsura s-ar dovedi a fi toxică pentru mediul privat autohton, crede fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu.

Oficialul se îndoiește de faptul că am beneficia la ora actuală de vreo viziune și strategie guvernamentală care să ne ghideze în această realitate economică dură și nu crede că impozitarea mai agresivă e soluția, nici pentru firme, nici pentru economia țării în general, oricât de mare ar fi nevoia de a crește cât mai repede veniturile care vin către vistieria statului.

„Guvernul nu are o strategie de dezvoltare economică și atunci își permite să anuleze anumite facilități, pentru că nu urmărește efectul acestor facilități, crezând că vor încasa bani mai mulți la buget. Poate pe termen foarte scurt să adune niște bani acolo, vor da niște vouchere sociale și atât, dar legat de efectul negativ asupra mediului economic, în primul rând, va fi asupra IMM-urilor.

Eu am fost la o întâlnire când s-a prezentat Carta Albă a IMM-urilor și spuneau reprezentanții acestor întreprinderi că foarte multe firme vor da faliment pentru că sunt și nebancabile, și nu vor putea face față concurentei”, a spus fostul ministru, citat de B1tv.ro.